Loading

LIPSA SEXULUI POATE DUCE LA DEPRESIE

Dacă sexul aduce numeroase beneficii pentru organism, ei bine lipsa lui poate cauza probleme grave de sănătate (atât la nivel fizic, cât și mintal). Există numeroase motive pentru care oamenii nu mai apucă să întrețină relații sexuale, printre care cele mai frecvente fiind despărțirile, timpul excesiv petrecut la locul de muncă sau chiar anumite tratamente.

Cu cât frecvența de a face sex este mai redusă, cu atât scade și libidoul. Legătura dintre depresie și sex este deosebit de complexă. Studiile arată că lipsa sexului (abstinența sexuală) previne producția de hormoni ai fericirii, ducând în cele din urmă la depresie, care poate influența și mai mult abstinența sexuală.

Ce este depresia și cum se poate manifesta?

Depresia este o tulburare psihologică, care afectează starea de spirit, gândurile și comportamentul uman. Tulburările depresive implică modificarea dispoziției, care prezintă o influență negativă în toate aspectele vieții unui individ. Adesea, acestea nu sunt trecătoare și nici nu reprezintă o supărare persistentă.

Depresia se manifestă prin următoarele simptome:

- Lipsă de încredere în sine;
- Deznădejde;
- Vinovăţie;
- Lipsa de interes pentru activitățile zilnice;
- Iritabilitate;
- Pierderea de energie;
- Pierderea poftei de mâncare;
- Insomnie;
- Ură față de propria persoană;
- Uneori, gânduri de sinucidere.

Sexul și sănătatea generală a oamenilor

Conform teoriei psihologului Abraham Maslow, sexul este una dintre cele 4 nevoi fundamentale umane. Sexul ne face să ne simțim bine, însă depresia face exact opusul. Cercetările arată că întreținerea constantă a relațiilor sexuale:

- Îmbunătățește sistemul imunitar – din moment ce sexul generează efecte pozitive asupra sănătății fizice și psihice, sistemul imunitar devine din ce în ce mai puternic, făcând față diverselor boli.

- Reduce tensiunea arterială – organismul reacționează la stres prin creșterea tensiunii arteriale. Cercetările arată că persoanele expuse la evenimente stresante (cum ar fi rezolvarea unei probleme de matematică), dar care întrețin relații sexuale, prezintă o presiune sanguină de bază mai scăzută. De asemenea, aceste persoane sunt mai puțin susceptibile să se simtă anxioase în timpul unor activități stresante.

- Îmbunătățește starea de spirit – studiile arată că intimitatea fizică diminuează stresul, dispoziția fiind una pozitivă în următoarea zi. În plus, s-a constatat că o dispoziție pozitivă conduce la o stare fizică și emoțională, respectiv partide de sex îmbunătățite.

- Diminuează stresul – o partidă de sex reduce nivelul cortizolului din sânge, hormonul eliberat ca răspuns la stres. Un nivel mai scăzut de cortizol înseamnă relaxarea și calmarea organismului;

- Îmbunătățește calitatea somnului - depresia și stresul provoacă insomnii. Sexul și chiar orgasmul, fără act sexual, stimulează eliberarea hormonului prolactină, despre care se știe că provoacă sentimentul de confort și somnolență.

- Previne depresia – sexul ține simptomele depresiei departe, creând o diversiune de la diferite preocupări legate de actul sexual. În lipsa unei concentrări asupra grijilor inutile legate de atingeri, poziție sexuală sau preludiu, mintea este relaxată și focusată pe ceea ce contează cu adevărat în partida de sex. În acest fel, povara mentală este eliberată, iar actul sexual este intens.

- Reduce riscul de boli cardiovasculare.
Relațiile sexuale îmbunătățesc starea de spirit prin eliberarea unor substanțe chimice în organism. Denumite hormonii fericirii, aceste substanțe sunt:

1. Endorfina – în timpul actului sexual, organismul eliberează endorfine. Ele sunt responsabile de generarea euforiei și sentimentului de fericire. Produsă în cantități ridicate, endorfinele din organism previn riscul de cancer și de contractare a agenților patogeni.

2. Dopamina – transmițând impulsurile nervoase și menținând funcționarea optimă a sistemului nervos, acest hormon dă sentimentul de satisfacție obținut din actul sexual, din atingeri sau chiar din consumul de alimente. Tot datorită lui, avem capacitatea de a ne îndrăgosti sau de a fi afectuoși.

3. Oxitocina – diminuând stările anxioase și alte probleme psihologice, acest hormon prezintă o importanță ridicată în excitarea sexuală și formarea sentimentelor de satisfacție.

4. Serotonina – are funcția de a inhiba sistemul nervos și de a dezvolta emoții pozitive. În timpul orgasmului, nivelul de serotonină ajunge la cote foarte înalte. Un exemplu în acest sens este legătura dintre serotonină și ejacularea masculină. În cazul unei cantități ridicate de serotonină, ejacularea nu este imediată, motiv pentru care orgasmul este prelungit. Cu toate acestea, lipsa sau un nivel scăzut de serotonină determină motive de frustrare sau de anxietate și chiar instalarea depresiei.

Hormonii fericirii ajută la gestionarea efectelor anxietății, stresului și la diminuarea temporară a simptomelor depresiei. Astfel, în lipsa sexului, corpul eliberează acești hormoni mai rar. Din acest motiv, stările depresive sunt mai greu de gestionat și este necesar să apelezi la consult de specialitate.

Lipsa sexului - efecte asupra sănătății mintale

Se spune că bunăstarea emoțională este asigurată de partidele de sex regulate. Cu toate că este o regulă valabilă pentru unii oamenii, pentru alții, lipsa sexului nu este un aspect cheie al dispoziției pozitive.

În momentul în care apare involuntar, abstinența sexuală poate influența negativ sănătatea mintală. Imposibilitatea de a face sex poate crea senzații dureroase atât la nivel fizic, cât și psihic. În cele din urmă, persoanele care ajung într-o astfel de situație se simt anxioase și chiar frustrate, nivelul de disconfort fiind destul de ridicat.

De asemenea, lipsa de sex poate supune persoanele riscului de a dezvolta atacuri de panică, dar și de a avea probleme legate de concentrare și memorie.

În abstinența sexuală involuntară, există o serie de simptome care sugerează imposibilitatea organismului de a rezista la lipsa de sex:

- Iritabilitate excesivă;
- Anxietatea nejustificată prelungită;
- Scăderea încrederii în sine;
- Dureri de cap puternice și constante;
- O stare prelungită de stres;
- Insomnie;
- Anorexie (lipsa poftei de mâncare);
- Apariția frecventă a fanteziilor sexuale;
- Prurit;
- Iritații cutanate;
- Agresiune verbală și/ sau emoțională ș.a.

În ciuda faptului că sexul previne astfel de simptome, trebuie reținut faptul că acesta nu este întotdeauna un tratament pentru depresie. De exemplu, când aceste stări sunt persistente și intense, vorbim de posibilitatea instalării depresiei, motiv pentru care este necesar să apelezi la un medic specialist, cu care să vorbești despre aceste emoții în vederea tratării acestei afecțiuni. În caz contrar, depresia va afecta viața de zi cu zi, la toate nivelurile ei.

Totuși, abstinența sexuală poate fi și voluntară. În cele mai multe cazuri, aceasta asigură o bună sănătate mintală. În viețile acestor oameni, lipsa sexului este determinată de motive precum:

- Un nivel scăzut de libidou;
- Asexualitatea (orientare sexuală, în care există un puțin sau deloc interes în angajarea în actul sexual cu alte persoane);
- Refuzul de angajare într-un act sexual.