Loading

CUM SA VORBESTI CU FEMEILE

Cu mult curaj si spirit de initiativa

Nu de multe ori auzi barbati care spun ca nu au curajul sa abordeze o femeie. Sau, in orice caz, poti auzi o femeie care se plange ca tipul care ii atrasese atentia nu a avut curajul sa vorbeasca cu ea. De ce? Simplu, pentru ca o femeie frumoasa e intimidanta pentru majoritatea barbatilor.

Asta pentru ca unei trasaturi pozitive tind sa i se alature si altele, chiar daca nu sunt neaparat justificate. Acest efect psihologic determina starea de teama sau anxietate a barbatilor cand vine vorba de o femeie. Mai mult de atat, un barbat nesigur pe el si pe calitatile lui, care nu detine controlul asupra propriei personalitati, va fi mult mai inspaimantat decat un altul care emana o atitudine dominanta, de incredere in sine.

Asa ca nu fi descurajat. In schimb, preia controlul asupra situatiei, ia initiativa, si vorbeste cu ea. Iti garantez ca vei avea un avans imens fata de majoritatea celorlalti barbati care nu sunt in stare sa faca nici macar asta. Poate ca nu esti cel mai vorbaret sau amuzant tip din lume, deci sansele sa ii lasi o impresie buna sunt scazute. Dar fata de cei care nu au curajul nici macar sa vorbeasca cu o femeie, deci ale caror sanse sa o cucereasca sunt nule, tu ai un avantaj evident.

O femeie e mereu atrasa de masculinitatea si curajul unui barbat. Atat biologic cat si psihologic vorbind, femeia e construita sa aprecieze si sa fie inconstient atrasa de aceste trasaturi dominante ale unui barbat. Puterea de caracter, stapanirea de sine, increderea de sine, dar si hotarea de a duce la indeplinire propriile dorinte, acestea il fac pe un barbat sa fie atractiv si dezirabil unei femei.

De cele mai multe ori, e de-ajuns doar sa pornesti discutia si sa introduci cateva subiecte. Conversatia va continua de la sine fara sa fie nevoie sa faci ceva specific. Iti poti da seama daca o femeie e interesata de tine doar din atitudine si modul in care se comporta cu tine. Deci, nu e nevoie sa iti pierzi timpul daca observi ca eforturile tale nu duc la nimic.

Nu trebuie sa fii mereu de acord cu ele

Contrar parerii multor barbati, nu e nevoie sa fii mereu de acord cu o femeie pentru a o face sa te placa. Dimpotriva, asta nu te face decat sa pari o persoana fara personalitate care nu are opinii proprii. Deci, un barbat slab fara tarie de caracter. Tocmai opusul idealului pe care femeile il cauta intr-un barbat la nivel inconstient.

Pe langa asta, ar fi un atac asupra demnitatii tale daca te-ai preface ca esti de acord cu ea desi tu crezi altceva. Respecta-te pe tine insuti si spune ce ai de spus, in cazul in care ai o opinie diferita. Lumea te va respecta pentru asta, in special o femeie care stie sa aprecieze onestitatea.

Arata-le ca esti propria ta persoana, ca iti respecti demnitatea si principiile, si ca nu esti un simplu pres care vrea doar sa faca tuturor pe plac. Tipul de barbat slab care cauta mereu sa se conformeze standardelor, sa nu iasa in evidenta sub nicio forma pentru ca nu detine stima de sine suficienta nu e tocmai idealul femeilor.

Desi intalnesti gramezi intregi de asemenea trepadusi care considera ca li se cuvine ambrozia divina pentru simpul fapt ca le fac tuturor pe plac, observi rapid ca sunt macinati de invidie sau nefericire. Mai ales in ceea ce priveste romantismul. Asta pentru ca, in ciuda parerii generale, majoritatea femeilor nu cauta pe cineva care sa le faca toata poftele. Poate ca spun ele asta, dar odata ce au parte de asta, isi dau seama ca nu e nimic altceva decat o superficialitate.

Fireste, nu vorbim despre femeile care sunt complet hedoniste sau cele incapabile sa-si realizeze propria natura. Vorbim despre cele care isi dau seama, in cele din urma, ca iubirea, apropierea fata de un barbat si afectiunea sunt mult mai importante decat materialismul. Iar tipul asta de femeie cauta un barbat masculin, care are incredere in el, nu unul care sa ii faca toate poftele la comanda.

Poarta-te natural si femeile te vor aborda ele

Cat de simplu suna, nu? De fapt, este cat se poate de real. Nu e nevoie decat sa fii tu insuti, sa spui ceea ce vrei sa spui, sa faci ceea ce vrei sa faci, si sa te comporti natural oriunde ai fi. In mod natural, cine e interesat de tine, te va cauta si te va aborda. In acelasi sens, daca esti atras de o femeie, poarta-ti pasii in directia ei, initiaza o discutie si pur si simplu fii direct. Fara vrajeli sau vorbe inutile.

Cu alte cuvinte, ii arati in mod direct ca vrei sa o cunosti mai bine, ii spui ca ai vrea sa iesiti undeva. Si cam asta ar fi tot. Tactica asta e atat de simplista si subestimata incat nimeni nu crede ca functioneaza. Si tocmai asta e cea mai directa, eficienta si productiva tactica pentru a vorbi cu o femeie. Nu e nevoie de daruri scumpe, de complimente exagerate, de giumbuslucuri si acrobatii intelectuale pentru a cuceri o femeie.

Un barbat nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa fie el insusi. In marea majoritate a timpului, femeile sunt cele care dau primele semnale de atractie sau chimie. Asta pentru ca ele se bazeaza pe emotii in proportii covarsitoare, mult superioare barbatilor. Deci, sansele ca, odata ce e atrasa de tine, sa nu poata rezista tentatiei si sa te abordeze sau sa iti dea semnale, sunt mult mai mari decat in cazul tau. Asa ca nu e nevoie decat sa ai rabdare si sa fii perspicace.

In cele din urma, vei observa, cel mai probabil, cum multe femei iti fac ochi dulci, cum multe dintre ele initiaza discutii cu tine, gasesc tertipuri sau justificari ca sa fie aproape de tine sau sa interactioneaza mai mult cu tine. Semnalele astea sunt markerii atractiei fizice, al interesului romantic. Observa-i si vei avea un succes rasunator la femei.